Tendințe și perspective pe principalele piețe internaționale de mărfuri și valutare în perioada 20 – 26 noiembrie 2017

I. ŢIŢEI

dr. Paul CALANTER

În intervalul 20 – 26 noiembrie 2017, cotaţiile ţiţeiului pe pieţele internaţionale la termen au înregistrat creşteri uşoare, media săptămânală a cotaţiilor ţiţeiului Brent, din Marea Nordului, la bursa londoneză ICE, termen ianuarie, înregistrând o majorare cu 1,35%, la 63,10 dolari/baril, în timp ce media cotaţiilor ţiţeiului WTI, din Texas, la bursa new-yorkeză NYMEX, termen ianuarie, a crescut cu 3,15%, la 57,69 dolari/baril.

Creșterea din această săptămână s-a datorat în primul rând optimismului legat de o nouă reducere a producţiei tărilor OPEC și informațiilor privind închiderea pentru câteva săptămâni a conductei Keystone. De asemenea, din datele EIA, de la mijlocul săptămânii, se constată o scădere neașteptată a stocurilor ȋn SUA. Oficialii companiei TransCanada au declarat faptul că va fi închisă conducta Keystone, pentru câteva săptămâni, ceea ce înseamnă o reducere cu 85% a livrărilor de țiței prin conducta care are o capacitate de 590.000 barili/zi.

OPEC înregistrează progrese în ceea ce privește reducerile de producţie, conform agenției Reuters. Săptămâna aceasta, înaintea viitoarei reuniuni din 30 noiembrie, înalți oficiali ai OPEC fac presiuni pentru prelungirea acordului, până la sfârșitul anului 2018. “Saudiții fac lobby pentru a lua o decizie, în noiembrie, pentru o prelungire de nouă luni”, conform surselor. Rusia rămâne factorul surpriză (wildcard), deoarece în ultimele săptămâni Moscova a manifestat rezerve în legătură cu prelungirea.

Bloomberg a publicat informația potrivit căreia Rusia și OPEC au convenit asupra unui cadru, care include o prelungire până la sfârșitul anului 2018, deși detaliile esențiale au rămas fără răspuns. OPEC se reunește la 30 noiembrie, la Viena, unde oficialii speră să anunțe finalizarea unui acord. Așadar, potrivit surselor Bloomberg, în acest moment Rusia și Arabia Saudită au convenit asupra necesității de a anunța un acord săptămâna viitoare, însă Rusia a insistat pentru introducerea unei fraze suplimentare în acordul de prelungire, care ar conexa dimensiunea reducerilor cu starea pieței țițeiului.

În timp ce OPEC și Rusia au convenit asupra unui cadru general, sunt în desfășurare discuții cu privire la modul în care OPEC ar putea răspunde cerințelor Rusiei, inclusiv modul de includere a unei prevederi privind legarea dimensiunii reducerilor de stadiul reechilibrării pieței țițeiului. Există, de asemenea, discuții despre includerea unei opțiuni de revizuire a acordului la începutul anului 2018, inclusiv organizarea unei noi reuniuni, potrivit surselor Bloomberg.

Începând de săptămâna trecută, nu toate companiile petroliere rusești au fost de acord cu extinderea reducerilor, iar potrivit unor surse au discutat cu ministrul energiei, Alexander Novak, o prelungire de șase luni a acordului existent. La rândul său, Novak a declarat, vineri, într-un interviu televizat şi postat pe site-ul Ministerului Energiei, că a fost eliminat aproximativ 50% din surplusul de țiței la nivel mondial și că prețurile țițeiului Brent au crescut la un nivel “acceptabil”, de peste 60 de dolari/baril. Cu toate acestea, piața titeiului nu este încă echilibrată, iar acordul trebuie extins, a declarat Novak, adăugând că Rusia susține o extindere și că sunt luate în considerare diverse opțiuni, detaliile urmând să fie discutate la reuniunea de la Viena.

În SUA, după câteva luni de scăderi accentuate, numărul de platforme petroliere crește pentru a treia săptămână consecutivă. Numărul platformelor petroliere a crescut cu nouă, în timp ce numărul de platforme de gaze naturale a scăzut cu una. Este clar faptul că numărul platformelor petroliere se află în plină ascensiune, evoluţie favorizată de relansarea prețurilor țițeiului, începând cu luna septembrie.

II. GAZ NATURAL

dr. Paul CALANTER

Preţurile gazelor naturale pe piaţa la termen din New York, NYMEX, cu termen de livrare în decembrie, au scăzut cu 5%, la un nivel de 104,58 $/1000 m.c., în ciuda prognozelor privind răcirea vremii.

ExxonMobil, Royal Dutch Shell și alte companii importante își unesc forţele pentru reducerea emisiilor de metan din producția de gaze naturale. Colaborarea vine în momentul în care guvernele nu ajung la un acord în privința emisiilor de metan, în ciuda orientării pro-industrie a Administrației Trump de la Washington. Înțelegerea constă într-un set de principii directoare care vor contribui la reducerea emisiilor de metan și la îmbunătățirea transparenței. Analiștii susțin că marile firme petroliere doresc să fie văzute ca o parte a soluției de reducere a emisiilor.

Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere

Sursa: www.bunkerindex.com

III. METALE NEFEROASE

Aluminiu

Eufrosina MEREORU

Media săptămânală a cotaţiilor aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (London Metal Exchange – LME) a marcat o uşoară reducere, de 0,40%, faţă de săptămâna anterioară, la 2.081,70 $/tonă, pe fondul diminuării stocurilor de aluminiu. Nivelul minim înregistrat pe parcursul săptămânii analizate a fost de 2.062 $/tonă (22 noiembrie a.c.), iar cel maxim de 2.104 $/tonă, pe 24 noiembrie 2017.

Nivelul stocurilor de aluminiu s-a diminuat în cursul săptămânii, până la 1.124.975 tone în ultima zi de tranzacţionare (24 noiembie 2017), iar media săptămânală a acestora a înregistrat o scădere de 2,26% faţă de săptămâna anterioară, la 1.136.045 tone. Pe parcursul săptămânii analizate, nivelul stocurilor de aluminiu a oscilat între 1.150.875 tone – 1.124.975 tone.

Cupru

dr. Emilia MANOLE

În săptămâna 20 – 26 noiembrie 2017, cotaţia medie a cuprului la LME a înregistrat o majorare, de 1,53%, comparativ cu perioada anterioară, la 6.863,10 $/tonă. Preţurile zilnice la metalul roșu au fluctuat, în cursul săptămânii, între o valoare minimă de 6.752 $/tonă, înregistrată în prima zi de tranzacționare, şi una maximă de 6,967,50 $/tonă (considerată cea mai mare valoare din 8 septembrie a.c.), înregistrată în ultima zi din săptămână.

Conform analiștilor, mai mulți factori au influențat evoluția cotaţiei cuprului în perioada analizată. Principalul factor care a influențat schimbarea cotaţiei cuprului a fost scăderea săptămânală a stocurilor, cu aproximativ cu 5,3% (cu 31.000 tone). Un alt factor ce a dus la modificarea prețului a fost greva de 24 de ore de la mina Minera Escodinda (cea mai mare mină de cupru din lume) din Chile, care a afectat producția , determinând întreruperi de livrări pe piața de profil.

Stocurile de cupru la LME au continuat trendul descendent, înregistrând o nouă reducere, semnificativă, de 10,78%, față de săptămâna precedentă, la 226.945 tone.

Nichel

dr. Emilia MANOLE

Cotaţia medie săptămânală la nichel, la Bursa de Metale de la Londra, a continuat tendința descendentă, pentru a doua săptămâna consecutivă, înregistrând o reducere de 1,13% în intervalul 20 – 26 noiembrie 2017, faţă de perioada precedentă, la 11.697,00 $/tonă. Cotațiile zilnice ale metalului alb s-au situat, pe parcursul săptămânii, între un nivel minim de 11.510 $/tonă în prima zi de tranzacționare și un nivel maxim de 12.015 $/tonă vineri, 24 noiembrie a.c., la închiderea bursei. Această modificare a cotaţiilor la nichel în săptămâna analizată este atribuită de analiștii pieţei măsurilor privind reducerile de producție din China, impuse de autorități pe perioada iernii, în cadrul politicii de limitare a poluării.

Stocurile de nichel la Bursa de Metale de la Londra (LME), în termeni de medii săptămânale, a înregistrat o creștere de numai 0,18% faţă de săptămâna anterioară, la 381.900 tone.

Cositor

Eufrosina MEREORU

La Bursa de Metale de la Londra, cotaţia medie săptămânală a cositorului a înregistrat o scădere uşoară, de numai 0,26%, faţă de intervalul precedent, la 19.516 $/tonă, pe fondul speculaţiilor de bursă. Nivelul minim înregistrat de cotaţiile zilnice pe parcursul săptămânii a fost de 19.410 $/tonă (23 noiembrie a.c.), iar cel maxim de 19.650 $/tonă (24 noiembrie 2017).

Media săptămânală a stocurilor de cositor la LME, în perioada 20 – 26 noiembrie 2017, a marcat o creştere de 5,39% comparativ cu săptămâna anterioară, la 2.211 tone.

 Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Neferoase

Sursa: www.koreazinc.co.kr și www.lme.com

METALE PREŢIOASE

dr. Maria CARTAS

În săptămâna 20-26 noiembrie 2017, pe piaţa de lingouri de la Londra[1], cotaţiile metalelor preţioase au înregistrat, în termeni de medii săptămânale, o tendinţă generală de creştere: subunitară la aur (+0,60%) şi, în special, la argint (+0,18%) şi platină (+0,09%) şi supraunitară la paladiu (+1,21%).

Evoluţia înregistrată pe parcursul săptămânii indică tendinţe diferenţiate:

– Cotaţiile zilnice ale aurului au tins să crească atât faţă de săptămâna precedentă, cât şi pe parcursul săptămânii analizate, ajungând să depăşescă 1.290 dolari pe uncie fină în ultimele două zile ale săptămânii şi să înregistreze astfel cele mai ridicate niveluri din cursul ultimelor 5 săptămâni de tranzacţionare.

– Cotaţiile argintului au tins să scadă uşor şi aproape continuu pe parcursul săptămânii, menţinându-se însă peste 17 dolari pe uncie fină (cu excepţia zilei de 22 noiembrie, când a scăzut nesemnificativ faţă de ziua precedentă), încheind săptămâna la 17,05 dolari pe uncie fină, nivel depăşit doar în 7 zile din ultimele 5 săptămâni.

– Cotaţiile zilnice la platină au fluctuat pe parcursul săptămânii la niveluri uşor superioare celor din săptămâna anterioară, încheind, totuşi, săptămâna la 935 dolari pe uncie fină sau cu 2 dolari mai puţin decât în ultima zi de tranzacţionare a săptămânii anterioare. Acesta rămâne însă un nivel depăşit numai de 4 ori (toate în noiembrie) de cotaţiile zilnice înregistrate în ultimele 5 săptămâni: de 3 ori cu un nivel de 937 dolari, şi o dată, în săptămâna analizată, pe 22 noiembrie, când s-a atins 938 dolari, cel mai ridicat nivel din ultimele 5 săptămâni.

– Cotaţiile zilnice la paladiu au fluctuat pe parcursul săptămânii la niveluri superioare celor înregistrate în săptămâna precedentă, depăşind (cu excepţia zilei de 21 noiembrie) 1.000 dolari pe uncie fină şi revenind astfel la niveluri atinse între 1 – 10 noiembrie, din cadrul ultimelor 5 săptămâni de tranzacţionare.

În România, preţul gramului de aur (BNR) a înregistrat o creştere de 0,47% în săptămâna 20-26 noiembrie 2017, la o medie săptămânală de 163,22 lei. Pe parcursul săptămânii, acesta a tins să scadă, încheind săptămâna la 162,56 lei, nivel totuşi peste cel de la finele săptămânii anterioare (162,28 lei). Evoluţia preţului gramului de aur în România reflectă atât evoluţia cotaţiei aurului pe piaţa de la Londra, cât şi evoluţia cursului leu/dolar. Raportat la leul românesc, cursul mediu al dolarului american s-a depreciat cu 0,3%, evoluție influențată de dinamica cursurilor EUR/RON (apreciere cu 0,1%) și EUR/USD (creștere cu 0,5%). Cursul USD/RON reprezintă un cross între EUR/USD și EUR/RON.

Evoluţia cotaţiilor zilnice în perioada analizată

Sursa: Prelucrare D.Ghiţac, pe baza datelor publicate zilnic de Kitco, Banca Naţională a României, Bloomberg.com şi Finance.yahoo.com

Note:

*Dollar Index Spot: indice compozit al dinamicii dolarului american în raport cu un coş alcătuit din valutele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK)

**Exchage Trading Funds (ETF): acţiuni emise de trusturi de investiţii (structurate într-un mod similar unui fond mutual) în schimbul depozitelor de aur, argint, platină sau paladiu pe care acestea le deţin. Valoarea lor se bazează pe preţul spot al metalului preţios pentru care sunt emise:

ETFS Physical Silver Shares Tru (simbol SIVR) sunt emise de ETF Securities şi reflectă performanţa preţului argintului la London Bullion Market (LBMA)

ETFS Physical Platinum Shares (simbol PPLT) şi ETFS Physical Palladium Shares (simbol PALL) sunt emise de ETFS Platinum Trust, respectiv ETFS Palladium Trust, pentru a reflecta performanţa preţului platinei şi paladiului la London Bullion Market (LBMA)

IV. PRODUSE AGROALIMENTARE

Grâu

Emilia BĂLAN

În săptămâna 20 – 26 noiembrie 2017, la Bursa din Chicago, cotaţiile grâului american roşu moale nr. 2 au fluctuat între un maxim al perioadei de 156,07 $/tonă şi un minim de 152,76 $/tonă, ceea ce a condus la o medie săptămânală de 154,80 $/tonă, în scădere cu 0,68% comparativ cu perioada precedentă.

Cotația minimă a intervalului analizat a fost și cea mai mică valoare înregistrată în ultimele 2 luni de tranzacționare pentru grâul american, în contextul reducerii cererii din partea comercianților, ca urmare a minivacanței de Ziua Recunoștinței, celebrată pe 23 noiembrie, când bursele din Statele Unite au fost închise.

Porumb

Emilia BĂLAN

În perioada 20 – 26 noiembrie 2017, la Bursa din Chicago, cotația medie săptămânală a porumbului american galben nr. 2 a fost de 135,57 $/tonă, cu 1,44% mai mare față de cea înregistrată săptămâna anterioară. Scumpirea porumbului american a fost atribuită dorinţei comercianților de a realiza câștiguri imediate înainte de minivacanța de Ziua Recunoștinței, precum și datelor publicate în raportul Departamentului Agriculturii din Statele Unite ale Americii (United States Department of Agriculture – USDA) privind stadiul recent al culturilor de cereale din Statele Unite. Conform acestui raport[2], în S.U.A., porumbul a fost recoltat de pe o suprafață de doar 90% din suprafaţa cultivată în cele 18 state principal producătoare și monitorizate de USDA, faţă de 95 % în aceeași perioadă a anului trecut.

Ulei şi Boabe de Soia

Eufrosina MEREORU

La Bursa din Chicago, preţurile medii la soia boabe şi ulei de soia au înregistrat evoluţii diferenţiate în intervalul 20 – 26 noiembrie 2017.

Cotaţia medie săptămânală a boabelor de soia a înregistrat o creştere uşoară, de 0,58%, comparativ cu săptămâna anterioară, la 359,30 $/tonă. Pe parcursul săptămânii, cotaţiile au evoluat între un nivel maxim de 366,42 $/tonă (22 noiembrie a.c.) şi unul minim de 343,64 $/tonă, pe 24 noiembrie 2017.

Cotaţia medie săptămânală a uleiului de soia a înregistrat o reducere de numai 0,33%, faţă de intervalul precedent, la 755,82 $/tonă. Preţurile la uleiul de soia au fluctuat pe parcursul săptămânii între un nivel minim de 748,60 $/tonă (20 noiembrie a.c.) şi un maxim de 770,43 $/tonă (24 noiembrie 2017).

Zahăr

Simona ZAMȘA

În săptămâna 20 – 26 noiembrie 2017, la Bursa de la Londra, cotația medie a zahărului rafinat s-a situat la 392,06 $/tonă, înregistrând o diminuare de 1,06% față de cotația săptămânii anterioare, ca urmare a unei cereri scăzute în prima parte a intervalului analizat. Deși media săptămânală s-a micșorat, trendul cotațiilor pe parcursul săptămânii a fost predominant ascendent. Perioada analizată a debutat cu prețuri mai scăzute față de ultima zi de tranzacționare din săptămâna anterioară, diminuare care a continuat și în a doua zi, iar în ultimele 3 zile cotațiile au crescut. În data de 21 noiembrie a.c. s-a atins valoarea minimă a intervalului analizat, respectiv 386,50 $/tonă, iar pe 24 noiembrie a.c., valoarea maximă de 397,10 $/tonă.

Cafea

dr. Emilia MANOLE

În intervalul 20 – 26 noiembrie 2017, media cotațiilor la cafea Arabica, la Bursa de la New York, FOB, termen decembrie, a înregistrat o reducere de 1,86% față de perioada precedentă, la 2.734,75 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Arabica au fluctuat pe parcursul săptămânii între o valoare minimă de 2.710 $/tonă, înregistrată în prima zi de tranzacționare, și o valoare maximă de 2.751 $/tonă, înregistrată vineri, 24 noiembrie a.c..

Media cotațiilor la cafea Robusta, la Bursa de la Londra, CIF, termen decembrie, a înregistrat o scădere de 1,95% în săptămâna analizată față de perioada anterioară, la 1.841,20 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Robusta au oscilat pe parcursul săptămânii între o valoare maximă de 2.028 $/tonă, înregistrată în 23 noiembrie a.c., și o valoare minimă de 1.765 $/tonă, înregistrată în ultima zi de tranzacționare.

Conform analistilor pieţei, evoluția cotațiilor la ambele sorturi de cafea a fost influențată de factori tehnici de bursă.

Bumbac

Simona ZAMȘA

În perioada 20 – 26 noiembrie 2017, mediile săptămânale ale celor două sorturi de bumbac au înregistrat creșteri, achizițiile investitorilor de la bursa americană fiind cele mai ridicate din ultimele 10 săptămâni. La Bursa din Liverpool, cotația medie a bumbacului Index “A” s-a situat la 1.785,50 $/tonă, cu 1,71% mai mult față de cotația săptămânii anterioare, iar la Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi a crescut cu 3,26%, la 1.572,39 $/tonă. Oscilațiile înregistrate în săptămâna analizată au fost mai mari față de cele din ultimele 3 săptămâni. Prețurile bumbacului Index A au variat între un nivel minim de 1.765,10 $/tonă și unul maxim de 1.799,28 $/tonă. În cele 4 zile în care a funcționat bursa, pe piața americană, prețurile au atins valoarea minimă de 1.559,82 $/tonă, în a treia zi de tranzacționare, și au crescut până la valoarea maximă de 1.592,67 $/tonă, în data de 24 noiembrie.

Analiștii de piață sunt de părere că achizițiile făcute de investitori în ultima perioadă au caracter speculativ, având în vedere că în sezonul actual, 2017/18, producția americană de bumbac este prognozată la un nivel record, iar ultimele rapoarte mențin aceste previziuni. Potrivit raportului Departamentului American al Agriculturii (USDA-United States Departament of Agriculture), din luna noiembrie a.c., producția de bumbac a Statelor Unite, principalul exportator mondial, se va situa la 4,65 milioane tone, marcând o majorare de 24% față de nivelul sezonului 2016/17.

Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare

Sursa: www.investing.com și www.mrci.com

Notă: În data de 23 noiembrie cotațiile nu au fost disponibile

VI. PIAŢA VALUTARĂ

dr. Andrei RĂDULESCU

Cursul mediu al dolarului american a înregistrat deprecieri generalizate săptămâna trecută, atât față de valutele din piețele dezvoltate, cât și raportat la monedele din statele emergente și în dezvoltare.

Această evoluție a fost influențată atât de factori macroeconomici, cât și de ameliorarea percepției de risc investițional pe piețele internaționale de capital.

În Statele Unite ale Americii, economia evoluează într-un ritm peste potențial, iar redinamizarea indicatorilor economici avansați în octombrie exprimă premise de continuare a acestei dinamici din perspectiva termenului scurt (trei-șase luni). În acest context, Rezerva Federală (FED) a semnalat că este pregătită să majoreze din nou rata de dobândă de referință, la următoarea ședință de politică monetară (programată în decembrie). Cu toate acestea, instituția pare preocupată cu privire la persistența inflației la un nivel inferior țintei, conform stenogramei ședinței din 31 octombrie – 1 noiembrie, publicată în cursul săptămânii trecute.

De asemenea, în zona euro, indicatorii macroeconomici comunicați recent s-au ameliorat (încrederea consumatorilor, ritmul de evoluție din industrie și servicii, climatul de afaceri din Germania), ceea ce exprimă premise de continuare a evoluției la un ritm peste potențial, pe termen scurt. Pe de altă parte, inflația se menține la un nivel inferior țintei de 2% an/an, aspect care a condus la divergență, în cadrul Consiliului Guvernatorilor, pe tema programului de cumpărare de active, la penultima ședință de politică monetară din acest an (conform stenogramei BCE).

Pe piețele de titluri de stat, s-au înregistrat noi intrări de capitaluri săptămâna trecută, în contextul semnalelor emise de FED și BCE și a undei de optimism din piețele de acțiuni. Astfel, rata de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani s-a redus cu 0,2%, la 2,34%, în Statele Unite și cu 1,1%, la 0,361%, în Germania.

Date fiind aspectele menționate mai sus, cursul mediu al dolarului SUA s-a depreciat săptămâna trecută cu 0,5% față de moneda unică europeană, înregistrându-se nivelul minim din perioada începând din a doua jumătate a lunii septembrie (după cum se poate observa și în graficul alăturat).

De asemenea, moneda americană a scăzut față de valutele din sfera de influență a euro: coroana daneză (cu 0,5%) și coroana suedeză (cu 0,6%).

 

Dolarul SUA a înregistrat deprecieri și față de dolarul canadian (cu 0,1%), coroana norvegiană (cu 0,4%, pe fondul majorării cotațiilor internaționale la țiței), francul elvețian (cu 0,6%), lira sterlină (cu 0,9%) și yen-ul nipon (cu 1%).

Pe de altă parte, moneda americană s-a consolidat față de dolarul australian și s-a apreciat cu 0,2% raportat la kiwi neo-zeelandez.

În ceea ce privește valutele din țările emergente și în dezvoltare, se observă deprecierea cursului mediu al monedei americane față de ringgit-ul malaysian (cu 1,4%), real-ul brazilian (cu 1,6%) și peso mexican (cu 2%).

De asemenea, moneda SUA a scăzut săptămâna trecută și raportat la peso argentinian (cu 0,4%), peso filipinez (cu 0,7%) și rupia indiană (cu 0,8%), evoluție influențată de ameliorarea percepției de risc investițional.

Raportat la leul românesc, cursul mediu al dolarului american s-a depreciat cu 0,3%, evoluție influențată de dinamica cursurilor EUR/RON (apreciere cu 0,1%) și EUR/USD (creștere cu 0,5%). Cursul USD/RON reprezintă un cross între EUR/USD și EUR/RON.

Evoluţia grafică a Cursurilor de Schimb Valutar

Sursa: www.x-rates.com

COORDONATOR: dr. Maria CARTAS

[1] London Bullion Market Association (LBMA) – piaţa londoneză angro de aur, argint, platină şi paladiu, unde se stabilesc zilnic, în sistem over‑the-counter, preţurile de referinţă (în dolari SUA/uncie fină) pentru toate celelalte pieţe mondiale pe care se tranzacţionează cele patru metale preţioase

[2] U.S. Department of Agriculture. National Agricultural Statistics Service. Crop Progress. Washington, D.C. November 20, 2017.