DIRECTOR INSTITUT

simonapDr. Simona MOAGĂR POLADIAN
Proiect managerial (click aici)

 

 

 


DIRECTOR ȘTIINȚIFIC

napoleon-popDr. Napoleon POP a absolvit în anul 1967 cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul A.S.E. București. Ulterior a absolvit cursuri de perfecționare în administrație centrală și locală la Institutul pentru Dezvoltare Economică și Administrație Publică din Italia (6 luni – 1971) și în Marketing și Management Internațional la Tufts University Medford, SUA (6 luni – 1976). După absolvirea facultății, a lucrat la Institutul de Economie Mondială întâi ca cercetător științific – modelare matematică, statistică, conjunctură economică și studii de piață și marketing (1967-1976), fiind promovat apoi ca șeful Sectorului țări cu economie de piață (1977-1980) și șeful Oficiului de Informare Documentară pentru Comerțul Exterior (1981-1989). În paralel, în perioada 1971-1977, a lucrat și ca profesor asociat la Școala Postliceală de Comerț Exerior din București. A obținut în anul 1981 titlul științific de doctor în economie, specialitatea relații internaționale la ASE București. In 1990 Napoleon Pop este numit în funcția de director științific al Institutului de Economie Mondială și director al Centrului de Informare Economică (1989-1990), iar in luna iulie a aceluiasi an este numit secretar de stat, șef al departamentului Comerț Exterior din cadrul Ministerului Comerțului și Turismului. La 5 ianuarie 1993 a fost numit secretar de stat, șeful Departamentului de Integrare Europeană din Guvernul României. În anul 1994 trece în lumea afacerilor, fiind numit în funcția de Președinte-Director General la World Trade Center București. După o perioadă în care a activat ca ministru-consilier la Ambasada României din Washington (1996-1998), revine în mai 1998 la World Trade Center ca director Programe și apoi din decembrie 2000 ca director general. In 2001 devine deputat ales pe listele PNL iar la data de 28 septembrie 2004, Parlamentul României l-a ales ca membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României unde a activat ca membru neexecutiv timp de 2 mandate (2004-2014). Din august 2004 până în martie 2011 a deținut funcția de director al Centrului de Cercetări Financiare și Monetare “Victor Slăvescu” din cadrul Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei Române. De asemenea, din decembrie 2013 deține funcția de director științific al Institutului de Economie Mondială al Academiei Române.